20
Lun, Mai

sursă foto: ziarulamprenta.ro

Eveniment

Cercetați penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

1. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, la data de 02.12.2022, în jurul orei 00.30, au oprit, pe raza localității Viștea de Jos, un autovehicul, condus de un tânăr cu vârstă de 19 ani, domiciliat în aceeași localitate.

Întrucât tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere în cadrul controlului, s-a procedat la verificarea acestuia în bazele de date aparținând Poliției Române, iar rezultatul a stabilit că tânărul nu este posesor de permis de conducere.

Față de cele constatate, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere» faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de Poliție Viștea, dosarul aflându-se sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

 

2. La data de 01.12.2022 în jurul orelor 01.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în urma desfășurării unei acțiuni pe linie rutieră, au oprit pentru control, pe Calea Brașovului, din aceeași localitate, un autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani.   

În urma verificării documentelor conducătorui auto în bazele de date aparținând Poliției Române, s-a constatat că persoana oprită în trafic avea permisul de conducere reținut, cu dreptul de a conduce suspendat.

Față de situația descrisă s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal,  dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora, informează I.P.J. Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: