09
Joi, Mai

Eveniment

Peste 400 de cadre didactice din județ s-au înscris deja în program.

Brașov, 11 februarie 2022: Programul „Academia Profesorului Digital”, care își propune să pregătească profesori pentru a învăța și a folosi la clasă instrumente ale educației digitale, anunță că a ajuns la cea de-a treia ediție, ce va avea loc la Brașov, sâmbătă, 12 februarie. Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.), organizatoarea acestui program, informează că peste 400 de cadre didactice din județ s-au înscris la această sesiune. Primele două ediții, desfășurate la Tulcea și Buzău, s-au bucurat de un interes considerabil din partea cadrelor didactice, peste 550 de persoane luând deja parte la aceste cursuri de pregătire și perfecționare.

Academia Profesorului Digital este un program gratuit, disponibil tuturor profesorilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, inclusiv directorilor și personalului nedidactic. Pentru a se înscrie și a participa la sesiunile de învățare, profesorii trebuie să completeze individual formularul următor, https://www.aer.school/academia-profesorului-digital, sau să organizeze înscrierea pentru una sau mai multe instituții de învățământ din același județ. 

Programul „Academia Profesorului Digital” cuprinde patru sesiuni de formare, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni. Cursurile se desfășoară în sistem hibrid, atât cu prezență fizică, dar și online, și sunt susținute de specialiști cu experiență vastă în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice. Profesorii vor avea la dispoziție webinare live, instrumente de e-learning, interactive, pe care le pot accesa asincron, iar la final le vor fi recunoscute cunoștințele și competențele dobândite în cadrul formării profesionale.

Sesiunile de formare vizează: modul de organizare a predării digitale și cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi și pentru părinți, cum se creează lecțiile digitale, dar și elemente de evaluare și de testare standardizată.

Ne aflăm într-un moment în care tehnologia a devenit principala modalitate de funcționare în toate domeniile, inclusiv în cel educațional. Trecerea forțată a educației în mediul online a avut un impact major asupra elevilor, dar și a profesorilor, care au fost nevoiți să se adapteze și să dezvolte noi modalități de predare și învățare, prin intermediul unui ecran. Programul nostru a fost dezvoltat pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice și pentru a contribui la un parcurs benefic în procesul academic al elevilor. Ne bucurăm de interesul ridicat pe care l-am observat în rândul profesorilor, directorilor de școli, al inspectoratelor școlare și autorităților locale, care sprijină astfel de inițiative menite să contribuie la dezvoltarea sistemului educațional din România”, a comentat Marcel Bartic, coordonatorul programului.

Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a patru entități ce acționează în domeniul educației: Kinderpedia, soluția digitală completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe, Brio®, platformă de testare și evaluare standardizată, Magic School, un grup de inițiativă voluntară în sprijinul educației remediale și Livresq, platforma de creare de conținut educațional interactiv.

Proiectul „Academia Profesorului Digital” se derulează în parteneriat cu administrația publică locală și cu inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: