09
Joi, Mai

sursa foto: realitatea.net

Eveniment

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, și adjunctul său se întâlnesc, astăzi, cu președintele Klaus Iohannis, totul în contextul crizei de la granița noastră.

Mai mult, convoaiele militare care transportă tehnică din SUA vor ajunge astăzi la baza Mihail Kogălniceanu. Primul convoi a trecut deja de Cernavodă. 

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, vineri, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază şi apoi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, efectuează vizita în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA, care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar, ajung la baza de la Mihail Kogălniceanu.

TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, cărora li se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc.).

Pentagonul a transmis, săptămâna trecută, că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. 

Anul acesta, Ministerul Apărării are peste 200 de antrenamente programate. Pregătirea militarilor trebuie să fie continuă și vizibilă, transmite Ministerul Apărării, mai ales în contextul tensiunilor tot mai mari de pe Flancul Estic. 

Anul trecut, unul dintre cele mai mari evenimente de instruire, Dacia 21 Livex, care s-a desfășurat în 16 locații din țară, a reunit mai bine de 15.000 de militari români și străini în peste 20 de exerciții. Antrenamentele au vizat pregătirea în toate mediile de luptă armată: aerian, terestru, maritim-fluvial și cibernetic. 

 

 

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: