17
Vin, Mai

Eveniment

Schimb de ștafetă la conducerea DSP Brașov.

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a susținut o conferință de presă, alături de dr. Andrea Neculau, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, și de dr. Claudia Bularca, aceasta urmând a prelua, din data de 1 septembrie, conducerea DSP, prin detașare până în 31.12.2021, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brașov.

După anunțarea acestui schimb de ștafetă, prefectul Mihai Cătălin Văsii i-a mulțumit d-nei dr. Andrea Neculau pentru activitatea sa din perioada în care a condus DSP Brașov, „o instituție care, în ultimul an și jumătate, o perioadă deosebit de grea, a fost vârful de lance în lupta cu pandemia de COVID-19”.

Anul trecut, în luna aprilie, atunci când nimeni nu-și dorea să vină la conducerea DSP, d-na dr. Andrea Neculau a acceptat să preia această uriașă responsabilitate și, de atunci până acum, activitatea domniei sale a fost una foarte bună. De asemenea, doresc să remarc spiritul de echipă al d-nei doctor, exemplara colaborare pe care am avut-o și sunt convins că și de acum înainte drumurile noastre se vor intersecta. De altfel, avem promisiunea domniei sale că va fi alături de noi în continuare și în calitate de voluntar. Îi mulțumesc încă o dată d-nei dr. Andrea Neculau și vă rog să-mi permiteți să îi urez bun venit d-nei dr. Claudia Bularca la conducerea Direcției de Sănătate Publică a județului Brașov. Nu este o persoană nouă în această instituție, a mai lucrat aici între 2016 și 2018 și sunt convins că va face față cu succes funcției de director executiv”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Dr. Andrea Neculau: „Doresc să-i mulțumesc și eu d-lui prefect pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o din luna aprilie a anului trecut, de când am preluat funcția de director executiv al DSP Brașov, și până acum. Am acceptat această funcție din dorința de a ajuta comunitatea brașoveană într-un moment foarte greu, am fost prezentă 24 de ore din 24, șapte zile din șapte și mi-am asumat fiecare decizie. Cred că Brașovul este un exemplu de bună guvernanță prin modul în care instituțiile au conlucrat pentru a face față unei crize sanitare foarte grave. Am primit sprijin de peste tot: și de la Instituția Prefectului, și de la Consiliul Județean, și de la primării, și de la sistemul sanitar, și de la presă în această luptă pe care noi toți am dus-o cu pandemia. Rolul de administrator al al sistemulul de sănătate mi-a plăcut, mi-a completat foarte mult dimensiunea, inclusiv cea medicală, dar consider că este momentul ca oameni specializați în acest domeniu să continue drumul.

Eu sunt un profesionist al actului medical și locul meu este lângă pacient. A fi la conducerea administrativă a unei instituții te îndepărtează de practica medicală, or aceasta este profesia mea. Vreau să profesez, vreau să-mi pot continua activitatea didactică și nu aș putea să predau studenților ceea ce eu nu practic. Acesta este motivul principal pentru care am decis să pun punct activității de director executiv al DSP Brașov. Îmi doresc, însă, să rămân un membru activ al comunității din care fac parte, voi activa în calitate de voluntar, ca persoană, dar voi sprijini și prin intermediul Asociației Medicilor de Familie toate acțiunile, în special din domeniul campaniei de vaccinare și combaterii pandemiei.

Las conducerea acestei instituții pe mâini bune. D-na dr. Bularca este un profesionist, am mai colaborat cu domnia sa acum mai mulți ani, în calitate de reprezentant al Asociației Medicilor de Familie, în timpul epidemiei de rujeolă. Îi mulțumesc că a acceptat să preia o misiune care nu va fi ușoară și promit să-i fiu alături în această perioadă, pentru a preda ștafeta și, mai mult decât atât, să îi dau sfaturi, dacă le va accepta”.

Dr. Claudia Bularca: „Mulțumesc și eu d-lui prefect și d-nei dr. Neculau pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Știu că funcția de director executiv al DSP Brașov este una solicitantă, mai ales că, din păcate, vine valul al IV-lea al pandemiei, dar am avut tot sprijinul d-nei dr. Andrea Neculau și o vom avea alături de noi în continuare. Vă asigur că, la fel ca până acum, vom da dovadă, cu toții, de responsabilitate și vom colabora în continuare în intreresul cetățenilor. Eu încerc și sper să nu dezamăgesc pe nimeni și îmi doresc să învingem această pandemie și să revenim cât mai repede la o viață normală”.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: