02
Joi, Mai

sursa foto: Poliția Locală Brașov

Eveniment

Este binecunoscut faptul că, recent au fost montate mai multe semafoare în zonele aglomerate și cu trafic intens atât pietonal, cât și rutier.

Cu toate acestea, sub presiunea timpului, sub motivul grabei, sunt cetățeni care trec strada în fugă, fără să se asigure, prin locuri nepermise, punându-și în pericol viața și integritatea corporală.

Este și motivul pentru care polițiștii locali le readuc aminte din nou brașovenilor și nu numai lor, care sunt regulile de circulație pentru pietoni.

FOLOSEȘTE ZEBRA! – CAMPANIA inițiată și derulată de Poliția Locală Brașov în parteneriat cu regia locală de transport în comun – revine în atenția publică! După producerea accidentului de ieri, de pe strada Toamnei, agenții au desfășurat o serie de acțiuni preventive de amploare la nivelul întregului municipiu, atât în cartiere, cât și în centrul orașului. Odată cu oferirea flyerelor, agenții au „împărțit” pietonilor neatenți și zeci de avertismente verbale, dar și șase sancțiuni pecuniare acolo situația s-a impus!

Așadar, timp de două zile, polițiștii locali s-au focusat cu precădere pe campanie și au derulat, pe lângă activitățile curente, acțiuni de prevenție și informare pe această temă în zonele deja tradiționale din punct de vedere al încălcărilor regulilor de circulație pietonală. Și aici amintim Bulevardul Saturn, Calea București sau strada Mureșenilor.

De menționat este și faptul că această campanie are caracter permanent, dar polițiștii locali vor lăsa deoparte latura preventivă și vor aplica amenzi celor care nu înțeleg să respecte normele de circulație pietonală. Afișul campaniei este prezent pe toate ecranele LCD din autobuzele RATBV S.A., potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: