19
Mar, Mar

sursa foto: Asociația „Milioane de prieteni“

Eveniment

Un urs, în vârstă de 3 ani, lovit de o mașină, în această dimineață, în județul Covasna, a fost eutanasiat.

 

Decizia a fost luată după ce animalul a fost examinat de specialiști și s-a stabilit că, nu se mai poate face nimic.

Vicepreședinta Asociației „Milioane de prieteni“ din Brașov, Paula Ciotloș, vădit emoționată, speră ca, de acum, după cazul nefericit din județul Harghita unde un urs a agonizat ore în șir, rănit, pe o șosea, să se intervină în astfel de situații cu toată responsabilitatea și în cel mai scurt timp.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: