sursa foto: I.S.U. Brașov

Eveniment
Instrumente
Caractere

Peste 10 mii de locuitori ai comunei Comăna sunt izolați, de săptămâna trecută, în urma inundațiilor.

Digul din zonă s-a rupt, iar podul s-a înclinat și nu se mai poate circula. „Asta înseamnă că peste 10 mii de oameni sunt izolați. Mai avem o cale de ieșire, dar ca să ajungi din Crihalma în Comăna trebuie să parcurgi 40 de kilometri în loc de 3, ceea ce, în condițiile unor urgențe medicale, ar putea să însemne diferența dintre viață și moarte” , a explicat, pentru BrașovTV.com, primarul comunei Comăna, Viorel Grusea.

Odată instituită starea de alertă, spune Viorel Grusea, conducerea Consiliului Județean Brașov a dat dovadă de deschidere totală pentru identificarea celei mai bune soluții. În prezent, împreună cu ceilalți factori de decizie, se lucrează la proiectul necesar construirii unui nou pod în comună. „Propunerea mea este să se ia hotărârea, în regim de urgență, pentru că se lucrează la un proiect tehnic pentru un pod care ar elimina toate neplăcerile cauzate de ieșirea apelor care ne-au dat mari bătăi de cap. Ni s-a spus că vom fi sprijiniți și eu chiar cred acest fapt”, a completat Viorel Grusea.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, a explicat, pentru BrașovTV.com, care este situația în ceea ce privește noul pod de la Comăna. „Încă de anul trecut am avut în vedere pregătirea proiectului tehnic pentru un pod nou la Comăna. Sunt parcurse toate etapele de achiziție și a avut loc o întâlnire cu proiectantul. Acesta a spus că până vineri va prezenta o valoare care va fi înaintată Guvernului, pentru a se emite o hotărâre, în regim de urgență, fiind vorba despre calamitate. Urmează expertiza tehnică, proiectul tehnic într-o lună și jumătate va fi gata, se va emite apoi autorizația de construcție în regim de urgență și se va face achiziție directă, permisă de lege într-o astfel de situație. Imediat după încheierea contractului vor începe lucrările la noul pod de la Comăna”