26
Vin, Apr

sursa foto: sursa foto A.N.M.

Eveniment

Meteorologii vin cu noi alerte de vreme rea. Potrivit celui mai recent avertisment al specialiştilor, 28 de judeţe vor fi sub alertă cod portocaliu, respectiv cod galben de ninsori abundente şi viscol. 

Astfel, potrivit unui avertisment postat pe site-ul ANM, până mâine, 18 ianuarie, ora 22, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi nordul Olteniei vor fi sub cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

"În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în  prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare. În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50...70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.", avertizează meteorologii.

Începând cu ora 18 şi până mâine, 18 ianuarie, ora 20, va fi cod portocaliu de vânt puternic şi viscol, iar zăpada va fi troienită în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

"În Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, viteza vântului la rafală va depăși 80…90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.", mai spun specialiştii.

Tot sub cod portocaliu începând cu ora 1 noaptea, până mâine, 18 ianuarie, ora 17, se vor afla şi  judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, dar şi zona joasă a judeţelor Neamţ şi Bacău. Meteorologii spun că în intervalul respectiv vântul se va înteţi,iar ninsorile vor fi viscolite.

"În județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și în zona joasă a județelor Neamț și Bacău, vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75...85 km/h și temporar va ninge viscolit."

Chiar şi premierul interimar a tras un semnal de alarmă, în cadrul şedinţei de Guvern, cu privire la vremea severă din teritoriu.

"În momentul de faţă avem 23 de judeţe care se află sub avertizare de cod galben de ninsori şi de intensificări de vânt. Aseară am făcut o analiză împreună cu ministrul Carmen Dan la Ministerul de Interne şi am evaluat situaţia şi nu cred că sunt probleme. De asemenea, am ţinut legătura în permanenţă cu domnul secretar de stat Dragoş Titea de la Ministerul Transporturilor. (...) Insist în continuare să fiţi foarte atenţi la ce se întâmplă şi să încercaţi să nu avem niciun fel de problemă", a spus Fifor, citat de stiripesurse.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: