20
Vin, Oct

Arhiva video

Live

Eveniment
Instrumente
Caractere

30 de puști de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov au prezentat publicului cele trei mașini electirce pe care le-au realizat în această vară. Prezentarea, care s-a desfășurat în parcarea unui mall din Brașov, a constat într-o competiție automobilistică între cele trei echipe formate de elevi.

Susținuți de pe marginea traseului de colegi, părinți și prieteni, elevii de la Informatică au făcut spectacol cu cele trei mașini, dotate cu motoare electrice, alimentate de câte două batrerii de câte 12 volți. Cele trei monoposturi ating o viteza maximă de 40 de kilometri pe oră și au o autonomie de 30 de minute. Înainte de asamblarea mașinilor, elevii au avut posibilitatea să realizeze modele virtuale ale monoposturilor cu un software performant de inginerie și au simulat comportamentul acestora.

La cursa ce a avut loc sâmbătă, fiecare echipă a fost formată din piloți, mecanici și ingineri, iar elevii și-au luat în serios rolurile. Fiecare formație a fost coordonată de profesori ai liceului de Informatică, iar cei care s-au ocupat de amenajarea traseului, de cronometraj și de verificările tehnice au fost studenți ai Universității Transilvania, membri ai echipei BlueStreamline, coordonați de profesorul universitar Mihai Comșiț.  

„Monoposturile construite de acești minunați elevi au trecut testele de anduranță și viteză. Am fost impresionat de pasiunea pe care au pus-o în acest proiect și de cât de bine au lucrat. Chiar dacă nu au experiență au arătat că au și calități de piloți. Mă bucur că am putut fi alături de ei și că am putut arătat tuturor că avem niște copii talentați”, a declarat profesorul universitar, Mihai Comșiț.   

 

Proiectul Info Car Race a fost finanțat de Fundația Comunitară Brașov prin programul Fondul Științescu Brașov.

Articole sugerate