17
Vin, Mai

sursă foto: stirileprotv.ro

Eveniment

Mobilizare impresionantă la Centrul de Transfuzii din Târgu Mureș.

 Sute de oameni au donat sânge pentru un băieţel de 5 ani, grav rănit într-un accident rutier, în prima zi a anului.

Printre donatori se numără inclusiv pompieri care au intervenit atunci, la faţa locului.

Aproape 400 de oameni au trecut pragul Centrului de Transfuzii din Târgu Mureș, impresionaţi de drama prin care trece băiețelul de 5 ani. Printre ei, sunt și pompierii care au intervenit la accident, dar şi jandarmi din județ.

Mihai Gagyi, pompier la detaşamentul din Târgu Mureș: „De cele mai multe ori misiunea noastră nu se termină imediat după finalizarea intervenției. Acest lucru s-a întâmplat și după accidentul rutier din prima zi al anului. Colegii mei au văzut un apel umanitar și s-au mobilizat imediat.

Ovidiu Borz, pompier la detaşamentul din Târgu Mureș: „Am fost marcați în urma evenimentului. Am fost șapte persoane din cadrul detașamentului.

Băiatul este internat la Terapie Intensivă și are nevoie de sânge. Medicii fac eforturi să-i salveze viața.

Marilena Lazăr, purtător de cuvânt, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș: „Numărul accidentelor de circulație nu s-a diminuat, ele există în continuare și victimă unui astfel de accident a fost un copil, pentru care foarte mulți mureșeni s-au mobilizat. Pe lângă cei apropiați și prietenii lor, au fost și colective de pompieri și jandarmi.

În prima zi a anului, două mașini s-au ciocnit frontal pe o șosea din Mureș şi, în urma accidentului, 6 oameni - printre care și copilul de 5 ani - au ajuns la spital, în stare gravă.

 

 

Sursa: stirileprotv.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: