19
Dum, Mai

sursă foto: europafm.ro

Eveniment

În plină criză a medicamentelor și a epidemiei de gripă, Alexandru Rafila a făcut apel la farmaciști să nu mai elibereze antibiotice și antivirale fără rețetă medicală: ”Scopul e să tratezi nu să stochezi. Utilizarea lor fără recomandarea medicului poate fi periculoasă”, a adăugat ministrul Sănătății.

Teoretic, eliberarea antibioticelor și a antiviralelor nu este posibilă fără o rețetă eliberată de medicul de familie sau un medic specialist, însă în practică sunt frecvente situațiile în care oamenii pot intra în posesia acestor medicamente apelând la bunăvoința farmaciștilor.

Declarațiile ministrului Sănătății de vineri referitoare la eliberarea medicamentelor vin a doua zi după ce în România a fost instituită starea de alertă din cauza epidemiei de gripă.

Trebuie să furnizăm medicamente, dar trebuie eliberate pe bază exclusiv de prescripție dacă vorbim de antivirale și antibiotice. Reiterăm farmaciilor să elibereze doar pe bază de prescripție, scopul este să tratezi, nu să stochezi. Utilizarea lor (antibioticelor) poate fi periculoasă pentru tratarea infecțiilor virale și nu scad febra, ele sunt utilizate pentru infecții (…) Stocurile unui spital sunt responsabilitatea managementului acelui spital, nu poate Ministerul Sănătății să achiziționeze medicamente”.

 

 

Sursa: g4media.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: