20
Lun, Mai

Eveniment

Simona Halep este suspendată provizoriu, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în urma unui control antidoping efectuat după primul tur de la US Open 2022.

Americanii de la Tennis Connected au simulat clasamentul WTA pentru anul 2023, iar Simona Halep nu se va mai afla în primele zece jucătoare ale lumii, întrucât nu va putea evolua din cauza suspendării primite. „Suspendarea ei va fi menținută deoarece rezultatele testelor nu se pot modifica”, este anunţul din SUA.

În simularea făcută de americani, Iga Swiatek va fi în continuare liderul WTA și va fi urmată de Caroline Garcia și Barbora Krejcikova. Cele trei sunt urmate de Aryna Sabalenka, Ons Jabeur, Daria Kasatkina, Cori Gauff, Maria Sakkari și Belinda Bencic. Locul 10 ar urma să fie ocupat de Linda Fruhvirtova (17 ani) și care ocupă în prezent locul 77 WTA.

Simona Halep, care ocupă în acest moment locul 10 WTA, a revenit pe teren și a susținut un antrenament la Complexul Stejarii, deținut de Ion Țiriac. Legat de scandalul de dopaj, Simona Halep își pregătește apărarea, iar Darren Cahill – fost antrenor al Simonei – și Teo Cercel – fostul preparator fizic al jucătoarei – vor fi primii doi martori.

Cel mai probabil, Simona Halep va fi audiată abia anul viitor de Agenţia Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), iar în funcţie de verdictul ITIA va decide dacă va face sau nu apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

 

 

sursa: romaniatv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: