17
Vin, Mai

Eveniment

Asociația eLiberare anunță deschiderea unui nou Centru de Informare și Asistență în Detectarea și Notificarea Cazurilor de Trafic de Persoane din România, de această dată la Brașov.

Inaugurarea centrului va avea loc vineri, 11 noiembrie 2022, și marchează continuarea activității susținute de prevenire a traficului de persoane și de conștientizare a rolului fiecărui cetățean în diminuarea amplorii fenomenului.

Totodată, Centrul de la Brașov este înființat cu sprijinul Fundației Sera România în cadrul proiectului Safe Passage - Preventing human trafficking during the Ukraine crisis response și va funcționa ca linie de legătură directă între cetățeni, potențialele victime și autorități, acoperind nevoile specifice din județele Brașov, Covasna și Sibiu.

Provocarea pe care România continuă să o aibă este numărul mic de cazuri de trafic de persoane identificate și raportate, comparativ cu situația estimată de organizațiile internaționale. Exploatarea, de cele mai multe ori, se petrece chiar în văzul lumii, de aceea, împreună ca și organizație, credem că rolul de a notifica suspiciunile de trafic revine fiecărui cetățean în parte.

Prin intermediul Centrului de Informare și Asistență deschis la Brașov, al patrulea din țară după București, Craiova și Suceava, se vor derula sesiuni de capacitare, a actorilor formali și informali din comunitate în detectarea și notificarea timpurie a cazurilor de trafic de persoane și se vor realiza activități de prevenire atât în comunitățile românești, cât și în comunitățile de ucraineni. De asemenea vor fi oferite servicii de asistență specializată și consiliere victimelor prezumate.

Deschiderea Centrului deschide noi oportunități în colaborarea pe plan local cu instituțiile și organizațiile ce au atribuții pe linia prevenirii și combaterii traficului de persoane și contăm unii pe alții în diminuarea fenomenului. Prin deschiderea acestui Centru în Brașov vom încerca să oferim întregii comunități, instrumente care să fie puse în aplicare pe deplin pentru a ne asigura că nicio victimă nu rămâne ascunsă sub ochii noștri“ a declarat Mirabela Vasile, Coordonatoarea Centrului eLiberare din Brașov.

e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: