17
Vin, Mai

Eveniment

Apel de la tribuna Parlamentului al deputatului Marian Rasaliu către Ministerul Energiei.

Se solicită deschiderea exploatării zăcământului de la Tulgheș, dar și salvarea circuitului complet al uraniului în țară noastră.

În apropiere de mina Crucea, la 70 de km, la Tulgheș-Grințieș, există un zăcământ care poate fi dat în exploatare. Aceeași forță de muncă de la Crucea poate fi mutată acolo. Este adevărat că o mină are o anumită durată de viață, în momentul în care aceasta este epuizată nu se poate face altceva decât să se procedeze la închiderea ei, dar putem refolosi lucrătorii. Rugămintea mea către Ministerul Energiei este să se concentreze pe deschiderea acestui zăcământ!” este îndemnul parlamentarulului PSD Marian Rasaliu.

Dată fiind calitatea mea de fost director al Fabricii de Combustibil Nuclear de la Feldioara a Uzinei de Uraniu, ani de zile am susținut circuitul de producere a uraniului, chiar și când guvernele anterioare de tehnocrați au încercat să-l închidă în țara noastră. Este un lanț extrem de important pe care noi, românii, inclusiv statul român, avem datoria de a-l proteja. România este privilegiată, pentru că puține state pot gestiona un asemenea circuit.

Susțin circuitul integrat de producere a uraniului în România, am făcut-o, o fac și o voi susține în continuare! Nu putem renunța la așa ceva atât timp cât suntem, cu adevărat, patrioți!” a concluzionat deputatul PSD Brașov Marian Rasaliu.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: