07
Mar, Mai

Eveniment

Informații importante de la ANAF.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întampinarea operatorilor economici care comercializează benzină şi motorină către clienţi finali - persoane fizice şi juridice, precum şi a operatorilor economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare până la data de 31.12.2022, cu informaţii referitoare la completarea şi depunerea formularului 179 “ Declaraţie privind compensaţia la carburanţi”.

Declaraţia privind compensaţia la carburanţi se completează şi se depune de către operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţi finali - persoane fizice şi juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare, care acordă o reducere de preţ la preţul de vânzare şi beneficiază de la bugetul de stat de o compensare, aferentă reducerii acordate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Declaraţia se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a acordat reducerea, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.106/30.06.2022.

Declarația privind compensația la carburanți se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de către operatorul economic.

Formularul 179 “Declaraţie privind compensaţia la carburanţi” este publicat şi poate fi accesat prin intermediul paginii web www.anaf.ro, Secţiunea Servicii Online, Descărcare Declaraţii .

Atenţie!

Declaraţia privind compensaţia la carburanţi reprezintă şi cerere de compensare, potrivit legii.

Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679

Contribuabilii pot obţine informaţii suplimentare :

- în scris, prin intermediul Serviciului Spaţiu Privat Virtual - Formularul Unic de Contact, Secţiunea Asistenţă şi îndrumare în domeniul fiscal;

- telefonic , apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.

Baza legală:

O.U.G nr. 131/2022 din 29 septembrie 2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

Ordinul președintelui ANAF nr. 1797 din 12 octombrie 2022 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.363/2022 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 179 "Declaraţie privind compensaţia la carburanţi.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: