19
Dum, Mai

Eveniment

Municipiul Brașov are nevoie de o administrație publică competentă și asumată.

Municipiul Brașov are nevoie de un proiect solid, cu o serie de politici clare de implementare, proiect ce are nevoie să fie foarte aproape de cetățeni și de nevoile lor.

Totodată, este de datoria administrației publice locale să asculte orice voce care propune un proiect argumentat și benefic pentru comunitate. Acesta este un dialog social, și este unul dintre principiile de bază ale unei administrații moderne, apropiată de nevoile cetățenilor.

Astfel, în calitatea mea de locuitor al Municipiului Brașov, în calitatea mea de fost consilier local și de actual subprefect, dar mai ales în calitatea mea de cetățean implicat social, am propus administrației publice locale o serie largă de proiecte benefice.

Aceste proiecte sunt axate pe principii clare, atât în ceea ce înseamnă utilitate publică, grija față de cetățean, construirea unui oraș prietenos, dar și în ceea ce privește politici de mediu.

Avem datoria, ca fiecare dintre noi să se implice din punct de vedere social și să militeze pentru un oraș modern cu o înaltă calitate a vieții.

Brașovenii trebuie să cunoască proiectele pentru care mă lupt. Proiecte care au la bază următoarele principii:

Bună înțelegere a societății, a nevoilor cetățeanului și cum poți crea politici benefice pentru semenii tăi.

Proiectele pe care le-am propus administrației publice locale din Brașov, sunt:

Proiecte de mediu și mobilitate urbană

- Colectare selectivă reală a deșeurilor. Acum, din păcate avem o problemă reală. Deși cetățenii depun deșeurile selectate, acestea sunt transportate la împreună, amestecate.

- ”Weekendul verde”: program pentru introducerea gratuită a transportului public în weekend pentru locuitorii Municipiului Brașov

- Legitimație de zi care să coste 5 lei și gratuitate pentru pensionari pe mijloacele de transport în comun

- Inteligență și eficiență în problema locurilor de parcare

- Monitorizarea în timp real a locurilor de parcare disponibile în centrul Municipiului Brașov prin intermediul unei aplicații inteligente

- Construirea de parcări moderne, multietajate la intrările în Municipiul Brașov

- Montarea de rasteluri pentru biciclete în Brașov în special la școli

- Poligon tematic pentru utilizatorii de biciclete și trotinete electrice

- Podul hobanat de la gară, „ îngropat” de primarul Coliban, dar extrem de bun pentru decongestionarea traficului auto în zona cartierelor Tractorul și Coresi

- Montarea de defibrilatoare automate pentru evitarea deceselor datorate aglomerației de pe străzile Brașovului

Proiecte de dezvoltare turistică

- Parcuri tematice în Municipiul Brașov în care putem avea statui de voievozi și machete a celor mai importante cetăți din Țara Bârsei și România

- Administrarea și îngrijirea corectă a obiectivelor istorice din Municipiul Brașov

- Parc, zonă de promenadă cu târguri meșteșugărești și evenimente cultural-artistice în cartierul Răcădău, zona carierei

- Amplasarea de bănci, mese si toalete ecologice pe Drumul Vechi din Poiana Brașov

- Montarea de bănci inteligente în parcuri din Municipiul Brașov

- Crearea unei identități de brand a Brașovului

Proiecte sociale

- Construirea unui Orășel al Copiilor permanent în Parcul Tractorul

- Toalete publice în toate cartierele Brașovului

- Piețe volante pentru producătorii locali (din județ) în cartierele din municipiul Brașov

- Gratuitate la Grădina Zoologică pentru copiii din județul Brașov cu vârsta de până în 10 ani

- S.O.S. Senior - proiect ce se referă la constituirea unor echipe de electricieni și instalatori ce se pot deplasa la domiciliul persoanelor în vârstă pentru reparații sau verificări ale instalațiilor de electricitate, gaze și apă, prin apelarea la un număr unic

Majoritatea acestor proiecte propuse de către mine nu au fost luate în calcul de către administrația publică actuală. Și asta datorită faptului că actuala administrație are o agendă proprie care de cele mai multe ori nu are legătură cu interesele cetățenilor din Brașov. În plus, datorită orgoliului actualului primar, care înțelege să promoveze doar proiectele sale personale, multe dintre ele neavând legătură cu dezvoltarea armonioasă și durabilă a Brașovului sau cu creșterea nivelului de trai, proiectele propuse nu ajung nici măcar în stadiul de discuții.

Doresc să subliniez faptul că majoritatea proiectelor actualei administrații din Consiliul Local Brașov au fost votate de către consilierii locali PSD. Acolo unde consilierii locali PSD au considerat că propunerile sunt benefice pentru cetățeni, că ajută la ridicarea nivelului de trai și la construirea unui mediu urban sănătos, propunerile au fost votate.

Consilierii locali PSD au votat pentru cantina socială, skate park, școală „ buffer” pentru că am înțeles cu toții necesitatea acestor proiecte.

Partidul Social Democrat înțelege foarte bine că politicile sociale trebuie să fie adaptate la cetățean, la nevoile lui. Pentru că PSD pune pe primul loc cetățeanul!, a transmis printr-un comunicat de presă, subprefectul Lucian Pătrașcu, Președinte al Organizației Municipale PSD Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: