18
Sâm, Mai

sursa foto: Primăria Brașov

Eveniment

40 de cadre didactice și 10 directori participă, în această săptămână, la un training intensiv cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame.

Acest program pilot este implementat de Primăria Municipiului Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea din Hame.

În perioada 24 – 28 octombrie se derulează la Brașov un program de dezvoltare profesională adresat cadrelor didactice din Brașov, în cadrul căruia experți în educație din Finlanda vor pregăti 40 de cadre didactice și 10 directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume.

În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, pentru viitor, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent.

Programul pilot numit ,,Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori” este derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda. 

Programul de dezvoltare profesională le este destinat educatorilor, profesorilor și directorilor care doresc să dezvolte practici educaționale inovative și transformarea unităților de învățământ în școli moderne. De asemenea, prin acest program pilot se va facilita accesul la instrumente, idei, metode și tehnici pentru dezvoltarea unei educații de înaltă calitate.

Pe parcursul activităților de formare, workshop și mentorat ce vor fi derulate până la finalul proiectului, participanții vor aprofunda teme precum:

Abordare centrată pe copil și pe elev;

Starea de bine la școală;

Digitalizarea și educația media în școală;

Dezvoltare profesională și instituțională.   

Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect sunt: Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.

Acest eveniment se desfășoară cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: