18
Sâm, Mai

sursa foto: arhiva

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos.

1. La data de 22 octombrie 2022, în intervalul orar 14.00 – 16.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara – Posturile de Poliție Prejmer și Tărlungeni, au organizat și desfășurat o acțiune pe linie de sivicultură pe raza localității Zizin.

Cu ocazia activităților desfășurate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 170/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cadrele de poliție au constatat și aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 12.000 lei, au reținut 5 certificate de înmatriculare și au confiscat cantitatea de 3,4 mc material lemnos, specia fag, aceasta fiind predată Ocolului Silvic competent.

De asemenea, pe DJ103A, în zona forestieră Valea Zizinului, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 50 ani, care transporta cu un autovehicul material lemnos pentru care nu deținea documente legale de proveniență. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

2. Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național” și ,,furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional”.

În fapt, la data de 22 octombrie 2022, în jurul orei 15.16, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unui ocol silvic situat pe raza localității Vulcan, județul Brașov, cu privire la faptul că două persoane ar fi tăiat mai mulți arbori din fondul forestier.

Polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 47 ani, și o femeie, în vârstă de 38 ani, stabilind faptul că acestea ar fi tăiat din fondul forestier, fără drept, mai mulți arbori, esențe diferite, pe care intenționau a le transporta cu un atelaj hipo.

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au identificat în pădure, mai multe cioate, pe care cei doi le-ar fi tăiat, urmând a le sustrage și transporta cu atelajul hipo.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. 

3. La data de 22 octombrie 2022, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza localității Augustin, au identificat 5  bărbați, care transportau cu atelaje hipo, cantitatea totală de 2,6 mc material lemnos, pentru care nu dețineau documente de proveniență.

În cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 170/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 lei, totodată fiind dispusă confiscarea cantității de material lemnos și predarea acesteia Ocolului Silvic competent.

4. La data de 22 octombrie 2022, în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran și Postului de Poliție Fundata, în timp ce se aflau într-o acțiune pe linie de silvicultură, au oprit, în trafic, pentru control un bărbat, în vârstă de 41 ani, care conducea o autoutilitară pe raza localității Moieciu, județul Brașov.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au identificat cantitatea de aproximativ 3 mc lemn de foc, esență fag, pentru care conducătorul auto nu avea documente specifice de transport, respectiv aviz de însoțire al mărfii.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 170/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, bărbatul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentantului Ocolului Silvic competent.

În vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Reamintim faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: