09
Joi, Mai

sursa foto: Primăria Brașov

Eveniment

 

Brașov, Covasna și Harghita duc învățământul tehnic dual la etapa următoare: sistem complet de educație, de la elev la absolvent de facultate.

 

După ce a făcut pionierat în învățământul dual la nivel preuniversitar, Brașovul, împreună cu cele două județe, vrea să construiască un campus dedicat educației duale la nivel preuniversitar și universitar.

 

Brașovul a fost primul oraș care a dezvoltat sistemul de învățământ dual la nivel preuniversitar, încă din 2012, devenind model pentru toate orașele care au optat pentru acest tip de învățământ. Având în vedere experiența în domeniu, municipalitatea - împreună cu consiliile județene din Brașov, Covasna, Harghita, Universitatea Transilvania, mai multe colegii tehnice și companii private - și-a propus să treacă la următoarea etapă de dezvoltare a sistemului, astfel încât un elev care intră pe băncile unui colegiu tehnic să poată urma și facultatea în sistemul de educație duală. Pentru a răspunde recentelor modificări ale Legii educației, autoritățile publice din cele 3 județe, Universitatea Transilvania, inspectoratele școlare și reprezentanții companiilor private sunt într-o fază avansată pentru înființarea unui consorțiu regional care să dezvolte învățământul dual adaptat nevoilor pieței muncii din această regiune.

 

Consorțiul va avea și oportunitatea de a obține fonduri și dezvolta un campus profesional integrat, care să asigure toate nevoile educaționale pentru cei care vor să specializeze în domeniile pentru care există cerere pe piața muncii. Finanțarea acestor campusuri se realizează prin Programul Național de Redresare și Reziliență, valoarea maximă alocată pentru un consorțiu regional fiind de 21,23 milioane de euro.

 

Odată cu procedurile de constituire a consorțiului care va administra acest sistem de învățământ, municipalitatea a demarat și procedurile necesare pentru construirea viitorului campus. Primăria Brașov are la dispoziție o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați, pe care ar putea fi edificat acest campus, care va avea clădiri pentru săli de clasă, ateliere, laboratoare, cantină și cămin cu spații pentru socializare și activități sportive.

 

În urma discuțiilor cu unitățile de învățământ, agenții economici și reprezentanții administrațiilor publice implicate, viitorul campus va dezvolta 5 domenii de pregătire, adaptate nevoilor de pe piața muncii din această regiune, respectiv: mecatronică, automotive, IT, turism și alimentație publică, aeronautică, cu programe adaptate atât pentru nivelul preuniversitar, cât și pentru cel universitar.

 

Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe componenta de educație, se alocă 338 de milioane de euro pentru dezvoltarea a 10 consorții regionale, care vor realiza și dota 10 campusuri profesionale integrate.

 

Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual, care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative).

 

Primăria, în calitatea de lider de proiect, a avut mai multe întâlniri cu viitorii membrii ai consorțiului, pentru a pregăti înființarea și funcționarea campusului. La întâlnirea cu directorii unităților de învățământ din Brașov care funcționează sau au clase în sistem dual, aceștia s-au arătat încântați atât de posibilitatea asigurării unei infrastructuri educaționale mult mai adaptate nevoilor elevilor, cât și de introducerea sistemului complet de învățare colegiu + facultate.

 

Ne-am întâlnit, directorii de la colegiile tehnice din Brașov, la sediul Primăriei din Brașov, pentru a pune bazele unui proiect care va fi de importanță națională până la urmă, nu numai locală: înființarea unui consorțiu tehnic la Brașov. După cum se știe, prin fondurile primite prin PNRR vor fi alocate niște sume de bani pentru înființarea a 10 consorții, 10 campusuri la nivel național. Noi considerăm că pentru Brașov, fiind printre pionierii înființării învățământului dual, ar fi o oportunitate ca împreună cu universitatea, cu comunitatea, deci cu primăria și cu colegiile din Brașov, și alături de partenerii noștri economici, să punem bazele unui astfel de campus tehnic sau mai bine zis consorțiu tehnic la Brașov. După cum se știe, în 2012 a fost înființată prima școală de învățământ profesional din la Brașov. Este vorba de Școala Postliceală Germană Kronstadt. Prin faptul că în Brașov există prima școală cu statut juridic integral de învățământ profesional dual, cred că suntem un bun exemplu pentru înființarea acestui consorțiu la nivel brașovean”,  a declarat Daniela Croitoru, directorul Școlii Profesionale Germane Kronstadt, la întâlnirea de acum câteva săptămâni.

 

În același timp, reprezentanții unităților de învățământ au vorbit și despre beneficiile acestui sistem de învățământ complet, atât pentru tineri, cât și pentru agenții economici.

 

Campusurile pentru învățământul dual reunesc alături de școlile profesionale din Brașov, respectiv liceele tehnologice și partenerii educaționali, agenții economici și Universitatea Transilvania din Brașov. Este foarte important pentru elevii noștri faptul că ei sunt școlarizați și crescuți de către un agent economic, începând de la școala profesională, urcând în sus la nivel de universitate, și evident în firmele parteneri economici pot să integreze direct în industrie”, a explicat Cosmin Cristea, directorul Colegiului Tehnic Energetic „Remus Răduleț”, la aceeași întâlnire.

 

Pentru a răspunde întrebărilor legate de schimbările în Legea educației, a prezenta posibilitățile de finanțare a învățământului dual și a vedea exemple de bună practică, Primăria Municipiului Brașov, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna (HSLU), sub patronajul Ambasadei Elveției la București, organizează conferința internațională „EDU.DUAL – Strategii și Parteneriate”, în 13 și 14 octombrie 2022.

 

Vă reamintim că Brașovul a fost cel care, în 2012, după modificarea Legii educației, a înființat Școala Profesională Germană Kronstadt, în cadrul unui parteneriat între Municipalitate, Inspectoratul Școlar și Clubul Economic German, unitate de învățământ care a căpătat personalitate juridică în 2013.

 

Ulterior, alte 6 unități de învățământ preuniversitar din Brașov au înființat clase de învățământ dual: Colegiul Național Economic ,,Andrei Bârseanu”, Colegiul Tehnic de Transporturi, Colegiul Tehnic Energetic ,,Remus Răduleț”, Colegiul Tehnic ,,Maria Baiulescu”, Colegiul Tehnic ,,Mircea Cristea”, Colegiul Tehnic ,,Transilvania.

 

Conform Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România, Brașovul a fost, în 2012, primul* județ în care s-au înființat clase în sistem dual (în acel moment SPGK funcționa în cadrul Colegiului Tehnic Mircea Cristea), după care, în 2013, a fost urmat de județele Hunedoara și Satu Mare, pentru ca în 2014 să se adauge clase în sistem dual și județele Cluj, Sibiu și Dolj. În anul școlar 2019 – 2020, în România mai erau doar 5 județe care nu aveau clase în acest sistem de parteneriat administrație, școală, agenți economici.

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: