10
Vin, Mai

sursa foto: capital.ro

Eveniment

Acțiune a DIICOT, ca în filme.

În data de 15.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a 6 inculpați și măsura controlului judiciar față de un al șaptelea inculpat, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 15.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București i-au surprins în flagrant pe cei 7 inculpați, în municipiul Brașov, după ce aceștia au vândut 2.150 tablete de amfetamină (ecstasy).
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada august-septembrie 2022, 3 dintre inculpați au comercializat consumatorilor din București și județele Prahova și Brașov droguri de mare risc, iar ceilalți 4 inculpați intermediau relația cu consumatorii și asigurau locațiile unde se efectua tranzacția.
În cursul zilei de astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a 6 dintre inculpați.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Brașov și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

sursa: DIICOT


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: