06
Lun, Mai

sursă foto: macrotehnicus.ro

Eveniment

Antivirușii de la ruşi, interziși în calculatoarele bugetarilor.

Guvernul aprobă miercuri un proiect de lege care prevede interzicerea folosirii de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenite din Federația Rusă în sistemele informatice ale administrației publice centrală și locală.

"Un alt punct pe agenda ședinței de guvern e cel legat de protecția sistemelor informatice. Luăm astfel măsuri și propunem prin legislație protecția sistemelor informatice din administrația publică. 

Este o decizie foarte importantă în actualul context. Avem nevoie să ne coordonăm toate activitățile pentru a putea să ne protejăm de toate amenințările în spectrul cibernetic. 

Ținând cont de o serie întreagă de atacuri cibernetice care au avut loc și pe care le-am gestionat, este totuși nevoie să suplimentăm măsurile. 

Astfel, pe baza sesizărilor și celor discutate cu specialiștii din domeniu, care au constatat foarte clar că softurile rusești antivirus reprezintă un pericol pentru sistemele informatice publice, vom lua o decizie prin care să reglementăm cât se poate de practic protecția sistemelor informatice", a spus premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja, a precizat că proiectul prevede interzicerea achiziționării de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenite din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse.

"De asemenea, în ceea ce privește produsele și serviciile actuale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru care vom solicita procedură de urgență, aceste produse și servicii vor trebui deconectate, dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice centrale și locale", a mai spus Burduja.

 

 

Sursa: antena3.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: