18
Sâm, Mai

sursa foto: geeki.ro

Eveniment

Apple a prezentat noile telefoane iPhone 14, care vin în versiuni cu ecrane de 6,1 inci, respectiv 6,7 inci și costă de la 799 dolari în SUA.

În premieră, userii vor putea trimite mesaje de urgență prin satelit, când sunt într-o zonă fără semnal, opțiunea fiind disponibilă în SUA și Canada, din noiembrie.

Prețuri și caracteristici

Prețurile iPhone 14 pornesc în SUA de la 799 dolari, iar la iPhone 14 Plus (cu ecran de 6,7 inci), de la 899 dolari. Ambele pot fi comandate din 9 septembrie, dar livrările încep la date diferite: 16 septembrie pentru iPhone 14 și 7 octombrie pentru iPhone 14 Plus.

Modelele Pro vin cu schimbări de design, au ecrane „always on” și senzorul camerei este de 48 MP. iPhone 14 Pro are ecran de 6,1 inci, iar Pro Max, de 6,7 inci.

Modelele iPhone 14 și 14 Plus folosesc procesorul A15 Bionic care este și pe iPhone 13, în timp ce modelele de top 14 Pro și Pro Max au noul A16 Bionic.

Conexiune satelit și detecție accidente

iPhone are pentru prima oară conexiune la sateliții de comunicații, astfel că în situații de urgență și în locuri izolate, unde nu mai este rețea mobilă, antena iPhone 14 se poate conecta la sateliți și userii pot trimite scurte mesaje SOS, pentru a putea fi găsiți.

Noile iPhone au și funcția Crash Detection și, în caz că telefoanele detectează faptul că posesorul a fost implicat într-un accident auto sever, pot apela automat serviciile de urgență. Telefonul poate detecta faptul că s-a produs un accident grav cu ajutorul giroscopului, accelerometrului și a senzorilor.

iPhone 14 are procesor mai puternic, baterie cu autonomie mai bună și cameră foto mai performantă.

 

 

sursa: economie.hotnews.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: