11
Sâm, Mai

sursa foto: zf.ro

Eveniment

Demis de la conducerea PNL, Florin Cîţu continuă să atace măsurile luate de propriul partid şi de propriul Guvern chiar cu riscul de a fi dat afară. Fost lider al PNL anticipează o inflaţie de 15%.

Președintele Senatului, Florin Cîţu, susține că această creștere a inflației, care a ajuns în luna martie la 10,2%, va genera costuri mari pentru români și măsuri dure din partea Guvernului. Întrebat care vor fi acele măsuri, Cîțu a spus că se teme că va fi exclus din PNL, dacă le va spune public, dar în schimb le va comunica în interiorul partidului.

Însemnă că am intrat în zona roșie. Mie îmi era teamă să nu avem inflație cu două cifre. BNR prognozase o rată a inflației cu două cifre, la finalul anului, dar uite că deja suntem acolo.

Trebuiau luate măsuri mult mai devreme, pentru că pe măsură ce evoluează rata inflației, măsurile care vor trebui luate sunt mult mai dure.

Chiar mă dau afară din partid, dacă vă zic acum măsurile. Le voi spune în interiorul partidului, soluțiile văzute de mine în calitate de economist. Eu mă uit la ceea ce a spus Guvernul, pentru că ministrul de Finanțe ne-a spus că nu vom ajunge la o rată a inflației cu două cifre și uite că a fost contrazis”, a spus Florin Cîţu.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, susține că România va depăși rata inflației de 15%, până la finalul acestui an. Cîțu a cerut Băncii Naționale și Guvernului să lucreze împreună pentru a stăvili rata inflației și creșterile de prețuri.

Estimările inițiale arătau că putem merge maxim până la 13%, dar se pare că vom merge la 15%. Aici trebuie să lucreze BNR, alături de Guvern pentru a ține rata inflației sub control. Obiectivul este să mențimen o rată a inflației stabilă pe termen mediu și lung (…) Lucrăm toți cu diferite modele, iar ministrul de Finanțe a aplicat un model care îi arăta că rata inflației nu va sări de două cifre. Eu am folosit un alt model care îmi arăta că vom depăși două cifre”, a spus Florin Cîţu.

INS face topul scumpirilor: Gazele naturale, combustibilii, gazele și cartofii conduc topul
Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, pentru care au fost luate în considerare prevederile OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În intervalul martie 2021 – martie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 46,49%, la combustibili cu 34,16%, la cartofi cu 36,5% şi la uleiul comestibil cu 32,33%. La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la mălai (plus 24,35%) şi făină (plus 21,47%).

 

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: