19
Dum, Mai

Eveniment

Un incident nefericit a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ticușul Nou.

UPDATE 2:

Din păcate copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.

Elicopterul a fost întors din drum, potrivit I.S.U. Brașov.

UPDATE 1:

La data de 04 aprilie 2022, în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Ticușu Nou din județul Brașov, un minor, în vârstă de 4 ani, ar fi căzut într-un bazin, în care se afla o substanță, situat în proximitatea unei ferme.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea și cadre medicale, cele din urmă efectuând manevrele de resuscitare, conform protocolului în vigoare.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, comisar de poliție Alina Ivan.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

"Copil în vârstă de aproximativ 4 ani, înecat într-un bazin cu tomoxan, la o fermă din localitatea Ticușul Nou.

La fața locului s-au deplasat 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ si totodată a fost alertat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

Copilul se află în stop cardio respirator și i se aplică manevre de resuscitare de către personalul medical", potrivit I.S.U. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: