19
Dum, Mai

sursa foto: Primăria Brașov

Eveniment

Vești bune pentru schiori și snowboarderi: programul de funcționare al instalațiilor pe cablu, în weekend, va fi până la ora 18.00, iar sezonul de schi este prelungit până în 17 aprilie.

Primăria Brașov, în parteneriat cu Ana Teleferic, va testa posibilitatea extinderii programului de schi după ora 16.00, având în vedere că este lumină până mai târziu. Astfel, în urma discuțiilor dintre cei doi deținători de sisteme de transport pe cablu, Municipiul Brașov și Ana Teleferic, astăzi programul de funcționare al telegondolei și al telescaunului Ruia va fi până la ora 17.00, iar mâine, amândouă vor funcționa până la ora 18.00. Weekendul următor, vineri și sâmbătă, programul de funcționare va fi până la ora 18.00, adică două ore în plus față de programul actual.

Totodată, având în vedere starea foarte bună a pârtiilor din Poiana Brașov, primarul Allen Coliban a luat decizia prelungirii sezonului de schi, cel puțin până în data de 17 aprilie. În funcție și de condițiile meteo, Municipalitatea ia în calcul posibilitatea ca pârtiile, măcar cele din partea superioară, să rămână deschise și în vacanța copiilor.

În această perioadă, toate pârtiile din Poiana Brașov sunt în condiții excelente. Stratul de zăpadă bătută în partea superioară a muntelui are între 60 și 80 de cm, iar în partea inferioară are în jur de 40 de cm.

Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) pe Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Instalațiile de transport pe cablu funcționale sunt telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.

Vă reamintim că din data de 7 martie a scăzut numărul de puncte consumate pe următoarele instalații de transport pe cablu: Telecabina Capra Neagră și telegondola (de la 6 la 5 puncte), telecabina Kanzel (de la 5 la 4 puncte), telescaunul Ruia (de la 4 la 3 puncte) și telescaunul Lupului (de la 3 la 2 puncte).

Poiana Brașov continuă să fie principala atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă și în această perioadă. La sfârșitul săptămânii trecute, de vineri până duminică, s-au înregistrat 88.369 de treceri prin turnichete, ultimele două weekenduri fiind cele mai pline din acest sezon, cu un număr total de 180.186 de treceri. De la începutul sezonului, au fost înregistrate aproape 1,9 milioane de treceri, dintre care peste 500.000 înregistrate în această lună. Reamintim că, după mai mulți ani, sezonul de schi a fost deschis înaintea sărbătorilor de iarnă, în 24 decembrie 2021.

Informații actualizate despre starea pârtiilor și funcționarea mijloacelor de transport pe cablu în Poiana Brașov, precum și despre tarife și regulile de pe pârtie găsiți aici: https://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală are un birou permanent în Poiana Brașov, deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954. Puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN POIANA BRASOV SEZON 2021-2022

TIP CARTELA

ADULŢI

COPII 6 - 12 ANI

TELECABINE

 

URCARE SIMPLĂ

25 lei

15 lei

URCARE ŞI COBORÂRE

40 de lei

20 de lei

COBORÂRE

25 de lei

15 lei

TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI

 

 

10 puncte

50 de lei

25 de lei

20 puncte

90 de lei

45 de lei

30 puncte

130 de lei

65 de lei

60 puncte

235 de lei

120 de lei

80 puncte

270 de lei

150 de lei

120 puncte

380 de lei

220 de lei

240 puncte

670 de lei

365 de lei

ABONAMENTE

 

 

De la ora 1100

120 de lei

70 de lei

De la ora 1300

90 de lei

50 de lei

De la ora 1400

65 de lei

40 de lei

4 ore (din momentul cumpărării)

110 lei

65 de lei

1 zi

150 de lei

85 de lei

2 zile

260 de lei

140 de lei

3 zile

370 de lei

195 de lei

4 zile

455 de lei

235 de lei

5 zile

540 de lei

285 de lei

6 zile

620 de lei

325 de lei

10 zile din sezon(consecutive sau nu)

1.140 de lei

700 de lei

20 de ore din sezon (timp minim 1 h )

540 de lei

280 de lei

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU Sezon 2021 - 2022

Instalatie de transport pe cablu Poiana Brașov

Luni -Duminică

în Perioadele

24.12.2021 –02.01.2022

24.01.2022 –24.02.2022

Vineri -Duminică

In Perioadele

7.01.2022 – 9.01.2022

14.01.2022 – 16.01.2022

21.01.2022 – 23.01.2022

25.02.2022 - 27.02.2021

4.03.2022 – 6.03.2022

Luni - Joi

în Perioadele

3.01.2022 - 20.01.2022

28.02.2022 – 24.03.2022

Luni –Duminică

In Perioada

7.03.2022 – 3.04.2022

Telecabina Capra Neagră

6 Puncte

6 Puncte

5 Puncte

5 Puncte

Telegondola Postavarul

6 Puncte

6 Puncte

5 Puncte

5 Puncte

Telecabina Kanzel

5 Puncte

5 Puncte

4 Puncte

4 Puncte

Telescaun Ruia

4 Puncte

4 Puncte

3 Puncte

3 Puncte

Telescaun Lupului

3 Puncte

3 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi  Bradul

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi Ruia

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi Stadion

1 Punct

1 Punct

1 Punct

1 Punct

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandări Serviciul Salvamont

Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și, nu în ultimul rând, protecția de coloană.

Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor de dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.

Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).

În zonele înguste, nu staționați niciodată, iar când schiați, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși.

Schiorilor începători le recomandăm să apeleze, cu cea mai mare încredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel vor fi permanent în siguranță, nu vor ajunge pe pârtii care să le depășească nivelul și nu se vor rătăci. În plus vor învăța să schieze într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid decât dacă aleg să învețe singuri. Dacă aleg totuși să învețe singuri, să se asigure ca rămân pe pârtiile de începători, BRADUL și STADION, și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu decât în momentul în care sunt capabili să oprească și să ocolească în condiții de siguranță. Să nu urce pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului. Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la jumătate de oră de la ultima cursă, de regulă la ora 16:30.

Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri etc.). În plus, făcând acest lucru se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care includ ceață. Să nu schieze cu viteză mare pe pârtiile destinate nivelurilor avansate sau medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteza generate între ei și cei care schiază mai lent.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: