06
Lun, Mai

foto: cotidianul

Eveniment

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă pe SICAP licitaţie în vederea achiziţionării de autovehicule de teren şi autoturisme, în valoare totală estimată de 3.141.500 euro.

Acordul-cadru este împărţit în trei loturi care vizează achiziţia de:

- autoutilitare de teren - minimum 10 bucăţi - maximum 55 de bucăţi (valoare estimată: 2.557.500 euro);

- vehicule pentru teren accidentat tip ATV 6x6 cu platformă de transport: minim 2 bucăţi - maxim 12 bucăţi (valoare estimată: 264.000 euro);

- autoturisme 4x4: minim 2 bucăţi - maxim 5 bucăţi (valoare estimată: 320.000 euro).

Pe parcursul derulării fiecărui acord-cadru se estimează că se vor atribui câte patru contracte subsecvente/lot, astfel: un contract subsecvent în anul 2022, două în anul 2023 şi unul în anul 2024.

O altă licitaţie vizează achiziţia de echipamente pentru prevenţia, detecţia şi managementul vulnerabilităţilor cibernetice ale sistemelor de comunicaţii şi servicii de formare profesională pentru implementarea investiţiei "Dezvoltarea de sisteme de securitate pentru protecţia spectrului guvernamental". Contractul are o valoare totală estimată de 9.660.233 lei, consemnează stiripesurse.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: