03
Vin, Mai

Eveniment

Pârtia Subteleferic va fi închisă în perioada 1- 5 martie.

De mâine și până miercuri are loc FIS Children Trophy, competiție înscrisă în calendarul Federației Internaționale de Schi, iar joi și vineri va avea loc Cupa Corona.

În următoarele zile, Poiana Brașov va fi gazda mai multor competiții sportive de schi alpin, dintre care cea mai importantă este a cincea ediție FIS Children Trophy, competiție înscrisă în calendarul Federației Internaționale de Schi. La această competiție și-au anunțat prezența sportivi din 14 țări. La startul probelor de slalom şi slalom uriaş se vor afla aproximativ 100 de schiori, fete şi băieţi, din categoriile U14 şi U16. Evenimentul sportiv se va desfășura pe pârtia Subteleferic, în perioada 1 -2 martie.

La aceasta se adaugă alte două competiții de tradiție în Poiana Brașov. În perioada 3-4 martie va avea loc Cupa Corona, iar în 5 martie va avea loc Cupa Șaguna la Schi. Și aceste competiții vor avea loc tot pe pârtia Subteleferic.

Având în vedere desfășurarea acestor concursuri, în perioada 1-5 martie pârtia Subteleferic va fi închisă. Schiorii care coboară pe pârtia Sulinar vor putea utiliza breteaua spre pârtia Bradul sau, în cazul în care vor să ajungă la gondolă, vor putea coborî pe zona amenajată dintre pădure și zona de concurs. Cei care vor coborî pe Drumul Roșu vor trebui să utilizeze pârtia 3D, pentru a ajunge la gondolă.

Toate pârtiile sunt în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 60 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 40 de cm.

În acest moment, pentru că permit condițiile meteo, se produce zăpadă artificială în zona pârtiei Lupului inferior și în zona garajelor pentru ratracuri.

Astăzi se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) și pe Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Temperatura în această dimineață, la ora 9.00, era de - 10 grade Celsius în masiv și - 6 grade în Poiana Brașov.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Tarifele pentru transportul pe cablu variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

Informații actualizate despre starea pârtiilor și funcționarea mijloacelor de transport pe cablu în Poiana Brașov, precum și despre tarife și regulile de pe pârtie găsiți aici: https://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală are un birou permanent în Poiana Brașov, deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954. Puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN  POIANA BRASOV SEZON 2021-2022

TIP CARTELA

ADULŢI

COPII 6 - 12 ANI

TELECABINE

 

URCARE SIMPLĂ

25 lei

15 lei

URCARE ŞI COBORÂRE

40 de lei

20 de lei

COBORÂRE

25 de lei

15 lei

TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI

 

 

10 puncte

50 de lei

25 de lei

20 puncte

90 de lei

45 de lei

30 puncte

130 de lei

65 de lei

60 puncte

235 de lei

120 de lei

80 puncte

270 de lei

150 de lei

120 puncte

380 de lei

220 de lei

240 puncte

670 de lei

365 de lei

ABONAMENTE

 

 

De la ora 1100

120 de lei

70 de lei

De la ora 1300

90 de lei

50 de lei

De la ora 1400

65 de lei

40 de lei

4 ore (din momentul cumpărării)

110 lei

65 de lei

1 zi

150 de lei

85 de lei

2 zile

260 de lei

140 de lei

3 zile

370 de lei

195 de lei

4 zile

455 de lei

235 de lei

5 zile

540 de lei

285 de lei

6 zile

620 de lei

325 de lei

10 zile din sezon(consecutive sau nu)

1.140 de lei

700 de lei

20 de ore din sezon (timp minim 1 h )

540 de lei

280 de lei

 NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU Sezon 2021 - 2022

Instalatie de transport pe cablu Poiana Brașov

Luni -Duminică

în Perioadele

24.12.2021 –02.01.2022

24.01.2022 –24.02.2022

Vineri -Duminică

In Perioadele

7.01.2022 – 9.01.2022

14.01.2022 – 16.01.2022

21.01.2022 – 23.01.2022

25.02.2022 - 27.02.2021

4.03.2022 – 6.03.2022

Luni - Joi

în Perioadele

3.01.2022 - 20.01.2022

28.02.2022 – 24.03.2022

Luni –Duminică

In Perioada

7.03.2022 – 3.04.2022

Telecabina Capra Neagră

6 Puncte

6 Puncte

5 Puncte

5 Puncte

Telegondola Postavarul

6 Puncte

6 Puncte

5 Puncte

5 Puncte

Telecabina Kanzel

5 Puncte

5 Puncte

4 Puncte

4 Puncte

Telescaun Ruia

4 Puncte

4 Puncte

3 Puncte

3 Puncte

Telescaun Lupului

3 Puncte

3 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi  Bradul

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi Ruia

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

2 Puncte

Teleschi Stadion

1 Punct

1 Punct

1 Punct

1 Punct

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: