17
Vin, Mai

sursa foto: stirileprotv.ro

Eveniment

Președintele Vladimir Putin și-a continuat atacurile la adresa Statelor Unite și a Alianței Nord Atlantice, în prima reacție oficială după invadarea Ucrainei.

"Am așteptat 30 de ani să ajungem la un acord cu NATO", a afirmat Putin, numind alianța creată în jurul Statelor Unite "UN IMPERIU AL MINCIUNII". Au trecut "linia roșie", a mai afirmat acesta.

"În ultimii 30 de ani am încercat, răbdători, să ajungem la un acord cu NATO privind principiile egalității și indivizibilității securității în Europa, a transmis Putin, potrivit paginii ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

"În schimb, am avut parte de dezamăgiri și minciuni cinice, sau încercări de a face presiuni și șantaj. Întregul așa-numit bloc occidental format de Statele Unite așa cum și-a dorit este "imperiul minciunilor. Toți sateliții săi nu numai că spun un "da" obedient, dar îi imită comportamentul și cu entuziasm acceptă regulamentele care le sunt oferite," a mai transmis liderul de la Kremlin.

"Pentru Statele Unite și aliații săi, este o politică să constrângă Rusia (...). Pentru noi nu este doar o amenințare la adresa intereselor noastre, ci și la însăși existența statului nostru și a suveranității sale."

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: