18
Sâm, Mai

Eveniment

Polițiști anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au prins în flagrant de luare de mită un agent de poliție din cadrul I.P.J. Brașov - Secția 3 Poliție - Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare.

În cauză, dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unei sesizări transmisă unității de parchet de către D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Covasna, referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către agentul de poliție, în cazul constatării unor încălcări ale normelor la regimul rutier, în urma căreia procurorul de caz a dispus activități de procedură penală în vederea realizării probatoriului.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 22 februarie a.c., polițistul a depistat o persoană care a săvârșit o contravenție în trafic și, pentru a nu aplica sancțiunea corespunzătoare, a stabilit o întâlnire pentru data de astăzi, când a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei cu titlu de mită.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea I.G.P.R.  – D.O.S. Brașov.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: