20
Lun, Mai

Eveniment

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, i-a primit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, pe mr. Shawn Bradberry, din cadrul comenzii US Army Europe and Africa, și pe Theodore Sean Schulze, consilier civil în cadrul U.S. Forces Liaison Office for Baden Württemberg and Thuringia.

Mr. Shawn Bradberry este reprezentantul Diviziei Relații Guvernamentale a US Army Europe and Africa, aceasta activând de curând și în România.

US Army Europe and Africa comandă contribuția US Army Land Force la NATO și are cartierul general în Wiesbaden (Germania), soldații săi staționând în Germania, Italia, Polonia și România.

În fiecare din aceste state s-a stabilit câte un Birou de legătură cu țara gazdă. Cel din România a fost înființat recent, la Baza Aeriană Mihai Kogălniceanu .

În cursul întâlnirii cu prefectul Mihai Cătălin Văsii, mr. Shawn Bradberry a prezentat scopul principal al Biroului de legătură cu România, acela de a se asigura că militarii US Army rămân buni oaspeți în țara noastră, printr-o planificare eficientă, schimb de informații și cooperare. De asemenea, în strânsă legătură cu Ambasada SUA la București, acest Birou caută să faciliteze comunicarea efectivă cu oficialii români, atât la nivel central, cât și local, pentru a se asigura că aceștia sunt la curent cu antrenamentele, evenimentele, exercițiile și activitățile conexe ale militarilor americani prezenți în România.  

Dorim să stabilim o legătură cu Instituția Prefectului Județul Brașov, pentru comunicare și cooperare, ceea ce îmi va permite să vă informez în și să vă țin la curent cu orice activități ale militarilor US Army care ar putea afecta, prin desfășurarea lor, această regiune. De asemenea, această cooperare îmi va permite să abordez orice preocupări care ar putea fi legate de activitățile militarilor US Army”, a menționat mr. Shawn Bradberry.  

Vizita celor doi oficiali ai US Army Europe and Africa a fost una de prezentare, în contextul în care de curând s-a înființat Biroul de legătură cu România. O colaborare între acest Birou și Instituția Prefectului, ale cărei baze s-au pus astăzi, reprezintă un demers benefic și necesar, cu atât mai mult cu cât în județul nostru funcționează Centrul Național de Instruire Întrunită «Getica», de la Cincu”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii, la finalul întrevederii.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: