19
Dum, Mai

sursa foto: Salvamont Brasov

Eveniment

Deși vorbim de cursul săptămânii, numărul de intervenții rămâne în continuare mare.

Ieri, 16.02.2022, Serviciul Public Local Salvamont Brasov a fost solicitat să intervină în 8 cazuri de persoane care s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă. Două au fost predate echipajelor SMURD, pentru a fi transportate către unitățile spitalicești.

De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 295 de cazuri, totalizând 315 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.

Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).

Dați dovadă de responsabilitate în practicarea sporturilor montane de iarnă, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jurul vostru!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: