09
Joi, Mai

sursa foto+video: Primăria Brașov

Eveniment

Avarie majoră la rețeaua de transport agent termic în cartierul Florilor.

UPDATE

UPDATE ora 13:15

Din păcate, intervenția este mai complexă decât se estimase inițial, având în vedere că este necesară înlocuirea, pe ambele rețele, tur-retur, a unor tronsoane de câte 24 de metri de conductă. Conform precizărilor de la Serviciul Public Local de Termoficare, cel mai scurt termen în care pot fi finalizate aceste lucrări este miercuri seara.

Având în vedere starea acestei rețele de transport, un termen realist pentru reluarea furnizării de agent termic este joi dimineața. Vă reamintim că în cursul zilei de ieri a fost identificată o avarie pe rețeaua de transport, Dn 500mm, atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur.

Aceasta este localizată în curtea Școalii Gimnaziale nr. 11. În această dimineața, echipele SPLT au sistat furnizarea agentului termic pentru 600 de apartamente și au început lucrările de reparații, precizează reprezentanții primăriei Brașov.

UPDATE:

S-au început manevrele de închidere a rețelei de transport din Florilor, ceea ce înseamnă că aproximativ 600 de apartamente nu vor mai avea căldură și apă caldă pe parcursul zilei. SPLT a făcut decopertarea de aseară, imediat ce vor fi golite cele două conducte se va interveni cu două echipe, care vor lucra în paralel, pentru a finaliza cât mai repede reparațiile, anunță reprezentanții primăriei.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Avaria este pe rețeaua de transport, Dn 500mm, atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur. Ea este localizată în curtea Școalii Gimnaziale nr.  11. Având în vedere temperaturile negative de noaptea trecută, autoritățile luat decizia de a nu opri furnizarea de agent termic, cu condiția ca adaosul  de apă caldă să nu fie peste limita de suportabilitate a pompajului. În această dimineață, pentru a putea începe reparațiile, Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) este nevoit să sisteze furnizarea de agent termic in cartierul Florilor. Vor fi afectați aproximativ 600 de abonați.

"Colegii de la SPLT vor interveni astfel încât până seara, dacă totul decurge fără alte incidente, lucrările de reparații sa fie terminate. Pentru rețeaua de transport din Florilor, există un proiect de modernizare pe modelul celui din cartierul Tractorul. SPLT are un studiu de fezabilitate, la care trebuie actualizați indicatorii tehnico-economici", potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: