18
Sâm, Mai

Eveniment

Ziua de 1 septembrie este una de o însemnătate deosebită în istoria noastră.

Acum 128 de ani lua naștere o instituție fundamentală a acelor vremuri - Jandarmeria Rurală, fiind structura care avea la acea vreme unele dintre cele mai grele misiuni pe timp de pace. Continuitori ai acestei frumoase moșteniri, ne îndreptăm an de an gândurile către înaintașii noștri și către toți eroii jandarmi din toate vremurile și din toate timpurile.

De asemenea, în această zi specială, cu recunoștință ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către fondatorul Jandarmeriei Române moderne, domnul general locotenent dr. Ion BUNOAICA, care acum 26 ani a decedat în urma unui tragic accident.

Astăzi, la slujba de parastas organizată la bustul ridicat în curtea Jandarmeriei Brașov în memoria domnului general, am avut onoarea de a o avea alături pe doamna Dana BUNOAICA, fiica acestuia, care an de an este alături de jandarmii brașoveni la acest moment solemn.

La finalul ceremonialului a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor primei ediții a "Crosului Jandarmeriei Montane Brașov - UPHILL TÂMPA".

Competiția a avut rolul de a marca Ziua Jandarmeriei Rurale.  Jandarmi din județele Brașov, Covasna și Sibiu, au participat la această competiție de alergare montană. Pe o vreme perfectă această activitate, competitorii și-au demonstrat calitățile fizice și tactice, dar cel mai plăcut lucru a fost timpul petrecut împreună și alergarea în aer curat pe Muntele Tâmpa.

La final au avut cu toții de câștigat, pentru că sportul și mișcarea în aer curat produc o stare de bine, iar întâlnirile cu camarazii aduc zâmbete și fericire.

 

sursa: I.J.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: