17
Vin, Mai

sursa foto: arhiva

Eveniment

Sunt căutate în principal persoane dispuse să preia și să lucreze cu copii cu dizabilități în anul 2021 se vizează angajarea, prin proiectul „TEAM-UP – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor“, a unui număr de 10 asistenți maternali.

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţie, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, implementează proiectul „TEAM-UP – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (2014-2020) -Axa prioritară 4 Incluziunea socială și combaterea sărăciei - Cod proiect POCU/480/4/19/127169.

Pentru realizarea obiectivelor asumate, DGASPC Brașov dorește consolidarea și dezvoltarea rețelei de asistenți maternali la nivelul județului Brașov, în acest an urmând a fi angajate, prin proiect, un număr de minim 10 persoane.

Pentru a fi atestată ca asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime: să aibă disponibilitate şi capacitate de a primi în plasament unul sau doi copii, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani, să dispună de spațiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor, să aibă venituri suficiente pentru a asigura un trai decent întregii familia, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă o experiență anterioară cu proprii copii sau experiență în ocrotirea altor copii, batrâni, bolnavi, persoane cu nevoi special (încadrate în grad de handicap) și să aibă domiciliul pe raza județului Brașov.

NU poate fi atestată ca asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, persoana care suferă de boli cronice transmisibile, și nici persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau CPC a luat o măsură de ocrotire.

Informații suplimentare referitoare la derularea procesului de selecție se pot obține la Serviciul Management de Caz Alternative Familiale, la numărul de telefon 0729.499317 sau prin email, la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

 

 

sursa: DGASPC Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: