02
Joi, Mai

sursă foto: ARHIVA

Eveniment

Bărbați din Brașov și Codlea, reținuți de polițiști.

1. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 5 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

În fapt, la data de 18 mai 2021, în jurul orei 20.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul unei societăți comerciale situate pe raza municipiului Brașov, prin aceea că a părăsit locația fără a achita contravaloarea bunurilor.

Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

2. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie” și ”lovirea sau alte violențe”. 

În fapt, la data de 17 mai 2021, în jurul orei 18.15, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 ani, din municipiul Codlea, județul Brașov, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe bunica sa, în vârstă de 82 ani.

Persoana vătămată a fost preluată și transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind impusă obligația păstrării unei distanțe de minimum 100 m față de persoana vătămată și locuința acesteia.

Urmare a probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior instanța dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: