02
Joi, Mai

sursă foto: ARHIVA

Eveniment

Județul Brașov se situează pe primul loc în țară atât în ce privește numărul operatorilor economici care își vaccinează angajații la sediile și punctele de lucru proprii, cât și în privința numărului de angajați imunizați astfel.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19, echipele mobile de vaccinare din județul Brașov s-au deplasat la 75 de companii, unde au vaccinat 3.618 angajați.

Pe locul secund se situează județul Alba, cu 45 de agenți economici și 2.990 de salariați vaccinați la locul de muncă, iar pe cel de-al treilea - județul Hunedoara (22 de agenți economici), respectiv Maramureș (2.374 angajați vaccinați). 

Județul Brașov ocupă locul al IV-lea la nivel național în privința ratei de acoperire vaccinale, cu 25,4%  în rândul populației rezidente și 30,9% în rândul populației eligibile (persoane cu vârsta de peste 16 ani care au indicație de a fi vaccinate).

Pe primele trei locuri se situează municipiul București (35,7% și 42,4%), județul Cluj (32,7% și 38,6%) și județul Sibiu (26,2%, respectiv 32%).


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: