03
Vin, Mai

sursă foto: 4tuning.ro

Eveniment

În această perioadă, condițiile de rulare pot fi imprevizibile, cu pericole care măresc riscul de accidente.

Pe lângă zăpadă, umiditate și lapoviță, conducătorii auto pot întâlni porțiuni periculoase acoperite de gheață.  De aceea este foarte important ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope specifice sezonului rece.

Anvelopele de iarnă sunt destinate nu doar temperaturilor scăzute ci și zonelor de drum de vale, de deal, pe poduri, în curbe, aceste zone fiind predispuse la îngheț și la formarea de polei.  

Autovehiculul ar trebuie să fie încă echipat cu anvelopele corespunzătoare anotimpului rece, deoarece în condițiile unui carosabil umed (acoperit cu zăpadă, gheață, polei sau mâzgă), distanța totală de frânare se mărește considerabil, până aproape de dublare. Iar dacă la această situație se mai adaugă și pneurile uzate, un eventual accident de circulație devine iminent.

Este imperios necesar ca și sistemul de frânare să fie bine reglat și să acționeze cu eficacitate pe toate roțile.

Conducătorii auto începători, trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiții de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Pentru un TRAFIC RUTIER SIGUR, Poliția Brașov vă recomandă:

- Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor;

- Verificați funcționarea corectă a ștergătoarelor de parbriz și a instalației de dezaburire;

- Asigurați-vă că oglinzile laterale, parbrizul și luneta sunt curățate de zăpadă și luminile de întâlnire funcționează;

- Atenţie la presiunea din pneuri, pentru sezonul rece trebuie să fie mai scăzută!

- Evitați acționarea bruscă a mecanismelor de direcție și frânare, folosiți cu precădere frâna de motor!

- Adaptaţi viteza permanent la condiţiile de drum (carosabil umed, acoperit cu polei, zăpadă sau gheaţă)!

- Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 Km/h, în localităţi, sau 50 Km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă!

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: