09
Joi, Mai

Eveniment

Profesorii Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov au motive de mândrie.

Două eleve au reușit performanța de a fi admise la prestigioasa Universitate Oxford.

Reprezentanții colegiului au transmis gândurile lor bune pe o pagină de socializare.

"Vești bune la reînceperea cursurilor pentru școala noastră! A devenit deja o tradiție ca începutul semestrului al doilea să aducă splendide realizări șaguniștilor din anul terminal, admiși deja la mari universități ale lumii.

De această dată, seria reușitelor, pe care ne-o dorim cât mai consistentă, a început cu două fete inteligente și puternice, Ana-Maria Pelin și Mara Pîndaru din XII A, care ne-au făcut mândri, fiind admise la Universitatea Oxford, unde vor urma Ingineria și Informatica. Felicitări și succes la Bac!"

Universitatea Oxford este prima universitate din Marea Britanie. Este atât de vechi încât istoricii nu pot stabili cu exactitate o anumită dată în care universitatea a început să funcționeze ca universitate publică de cercetare. Cu toate acestea, ei pot spune doar că învățăturile au avut loc la Oxford încă din 1096.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: