08
Mie, Mai

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 10 februarie 2021, în jurul orei 12.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea un autovehicul pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: