28
Dum, Apr

sursă foto: eurosport.ro

Eveniment

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat dramatic în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 4-6, 6-4, 7-5, miercuri, la Melbourne.

În turul 3, sportiva noastră o va întâlni pe Veronika Kudermetova (Rusia, 36 WTA). Cele două nu s-au mai confruntat niciodată în circuitul WTA, în proba de simplu.

Veronika Kudermetova, cap de serie numărul 32, a dispus în turul 2 de conaţionala sa Varvara Gracheva, cu 5-7, 6-2, 6-2.

Simona Halep a spus câteva cuvinte despre viitoarea adversară, la finalul partidei cu Ajla Tomljanovic.

"Nu cred că am mai jucat cu Veronika Kudermetova. Va fi o nouă provocare, o să o urmăresc, aşa procedez de obicei. Dacă sunt la 100% din capacitate, pot să câştig", a afirmat Simona Halep.

În vârstă de 23 de ani, Veronika Koudermetova ocupă în prezent locul 36 WTA, cea mai bună clasare din carieră, ceea ce înseamnă că Simona Halep va întâlni o sportivă în vârf de formă.

Rusoaica de 1.75m este dreptace şi nu a câştigat până acum niciun trofeu la simplu. În schimb, are unul în palmares, la dublu. 

Simona Halep şi Veronika Koudermetova s-au întâlnit o singură dată, dar în proba de dublu, în 2020, la Praga. Partida Simona Halep / Barbora Strycova - Veronika Kudermetova/Anastasia Pavlyuchenkova s-a încheiat 3-6, 6-3, 8-10.

 

sursa: digi24.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: