20
Lun, Mai

sursa foto: sibiuindependent.ro

Eveniment

Un grav accident de circulație s-a produs în această noapte pe DN 1, în localitatea Cristian din județul Sibiu.

Potrivit primelor informații, șoferul unui microbus, care venea din Ungaria și se îndrepta spre Sibiu, a ajuns pe contrasens și a intrat într-un cap de pod.

În microbuz se aflau 7 bărbați: șoferul și șase pasageri. Conducator auto are 69 de ani și este din Covasna.

La fața locului, cei șapte bărbați au primit îngrijiri medicale.

,,Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 15-69 de ani au fost transportați la UPU Sibiu dintre care doi bărbați au fost transportați de echipajele SMURD, policontuzionați iar ceilalți doi bărbați au fost transportați de ambulanța SAJ.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Sibiu, citată de sibiuindependent.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: