20
Lun, Mai

sursă foto: cronicavj.ro

Eveniment

La data de 16 decembrie 2020, în jurul orei 11.15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani, din județul Timiș, care conducea un autovehicul pe bdl. Gării din municipiul Brașov.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, se arată înt-run comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: