10
Vin, Mai

sursa foto: citynews.ro

Eveniment

Polițiștii au constatat ieri, la nivel național, aproape 700 de infracțiuni, au dat peste 5.000 de amenzi, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost reținute aproape 300 de permise de conducere. 

Au fost organizate 223 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.182 de evenimente, dintre care 1.732 au fost sesizate prin 112.

Dintre infracțiunile constatate, 115 au fost în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 11.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 66 de infracțiuni la regimul rutier.

Au fost reținute 298 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: