06
Lun, Mai

sursa foto: digisport.ro

Eveniment

România conduce Canada, scor 2 - 0, după prima zi a întâlnirii dintre cele două echipe.

Sorana Cîrstea și Irina Begu au câștigat partidele primei zile. Sorana în două seturi, iar Irina, cu set pierdut în fața judecătoarei de origine română Bianca Andreescu, în trei seturi.

ȘTIRE INIȚIALĂ

România şi Canada se înfruntă, în primul tur al Grupei Mondiale II din Fed Cup, sâmbătă și duminică, la Cluj Napoca. 

Din echipa noastră lipsește cea mai bună jucătoare de tenis a României, Simona Halep. Numărul doi mondial nu joacă din cauza unor probleme medicale suferite după turneul istovitor de la Australian Open. În locul Simonei joacă Ana Bogdan. Celelalte trei jucătoare convocate sunt Irina Begu, Sorana Cîrstea și Raluca Olaru.

De partea cealaltă, Canada nu se poate baza pe Eugenie Bouchard şi nici pe a doua sa jucătoare, Francoise Abanda. Canadiencele au sosit în România cu Carol Zhao, Bianca Andreescu, Katherine Sebov şi Gabriela Dabrowski.

Bianca este născută in Canada, dar are părinţi români. Sportiva are 17 ani şi se află pe locul 173 WTA. Adversara României din acest weekend a recunoscut că a susținut-o pe Simona Halep în finala pierdută în fața Carolinei Wozniacki la Australian Open, potrivit digisport.ro.

Programul complet al întâlnirii

Sâmbătă, 12.45, Digi Sport 1

Sorana Cîrstea - Carol Zhao

Irina Begu - Bianca Andreescu

Duminică, 12.00, Digi Sport 1

Irina Begu - Carol Zhao

Sorana Cîrstea - Bianca Andreescu

Ana Bogdan / Raluca Olaru - Katherine Sebov / Gabriela Dabrowski, potrivit digisport.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: