27
Sâm, Apr

sursa foto: arhiva

Eveniment

Primăria Brașov a fost amendată pentru nerespectarea unor proceduri în derularea achiziţiilor publice.

Funcţionarii din Primăria Brașov au achitat trei amenzi în valoare totală de 15.000 de lei aplicate instituţiei.

Sancţiunile au fost date pentru încălcarea prevederilor legislative în ceea ce priveşte contractele:

-   de iluminat public

-    pentru servicii de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie

Referitor la Decizia nr. 13/2022 a Camerei de Conturi Brașov, facem următoarele precizări.

- În ceea ce privește dispozițiile referitoare la FC Brașov (modul de finanțare, darea în folosință gratuită a unor spații cu destinații de sediu administrativ și darea în folosință gratuită a mărcii), Municipiul Brașov a depus contestație.

- În ceea ce privește măsurile cu privire la modul de administrare a patrimoniului municipiului, "Catacombele Brașovului”, la nivelul Primăriei Brașov s-a constituit o comisie administrativă care va analiza prejudiciul creat la bugetul local prin plata fără bază legală a energiei electrice pe perioada de pregătire și desfășurare a evenimentului ,,Brașov Underground Muzeum”, cât și pentru lipsa de folosință de către Municipiu a imobilului pentru acea perioadă.

- referitor la amenzile stabilite de auditori pentru modul de derulare a anumitor proceduri, acestea au fost date pentru: încheierea prin procedură de negociere directă, în 2020, a contractului de concesionare a serviciului de iluminat public; întârzieri la demararea procedurilor pentru asigurarea serviciilor de iluminat public și a celor de deratizare, dezinsecție, dezinfecție (DDD);  faptul că în derularea procedurii de achiziție a serviciilor de DDD nu s-a dus la îndeplinire o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Suma totală a amenzilor a fost de 15.000 de lei (5.000 de lei pentru fiecare amendă), sumă care a fost recuperată de municipalitate prin decizia voluntară a funcționarilor publici care nu și-au îndeplinit atribuțiile, conform prevederilor legale, de a acoperi acest prejudiciu, au declarat reprezentanții primăriei Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: