21
Mar, Mai

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

La data de 11 decembrie 2021, în intervalele orare 10:00 – 14:00 și 19:00 – 22:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brașov, o acțiune cu efective mărite, ce a avut ca scop verificarea modului de respectare a măsurilor legale pentru prevenirea și răspândirea virusului Sars-CoV-2.

În prima etapă, polițiștii brașoveni au acționat în zona piețelor și târgurilor, supermarketurilor și stațiilor de transport în comun, iar în intervalul orar 20:00 – 00:00, acțiunile s-au efectuat pe linie de investigații criminale, ordine publică și poliție rutieră, după cum urmează:

- pe linie de investigații criminale, polițiștii au acționat în zona centrelor comerciale, piețelor agroalimentare, stațiilor de transport în comun, pentru verificarea respectării normelor de protecție sanitară și a celor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și identificarea agenților economici, care nu respectă noile reglementări legale în vigoare privind limitările de funcționare a activității;

- pe linie de ordine publică și de poliție rutieră, polițiștii au instituit filtre rutiere pe raza municipiului Brașov, activitățile urmărind verificarea respectării restricțiilor impuse prin H.G. nr. 1.242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, respectiv informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul noilor reglementări legislative și necesitatea respectării acestora.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 210 persoane, verificate 62 de societăți comerciale, 20 de autovehicule și 66 de certificate verzi. Pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 lei și au reținut un permis de conducere.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: