02
Joi, Mai

Eveniment

Brașovenii vor avea parte de noi restricții după ce astăzi incidența la mia de locuitori din municipiu a trecut de 7,5.

Circulația în afara locuinței

Persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală:

Pot circula fără restricții pe toată durata săptămânii. Nu este necesară declarația pe proprie răspundere, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu.

Document necesar: certificat COVID (care să dovedească trecerea a cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau trecerea prin boală – perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2)

Persoanele nevaccinate:

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, pe toată durata săptămânii, cu anumite excepții (menționate în declarație). Pentru acest interval este necesară declarația pe proprie răspundere sau adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu.

Document necesar: declarație, legitimație sau adeverință angajator

Masca în spațiile publice

Obligatorie, atât pentru persoane nevaccinate, cât și vaccinate în toate spațiile publice deschise, cu excepția deplasărilor/activităților individuale sau în grupuri de persoane care locuiesc împreună.

Magazine, prestări servicii în spații închise sau deschise

Activitate permisă doar în intervalul orar 5,00-22,00, pe toată durata săptămânii. În afara acestui interval este permisă doar livrarea la domiciliu.

Restaurante, cafenele (interior și terase)

Deschise între 05:00-24:00, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

Accesul permis doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Document necesar: certificat COVID

Operatori cu activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale

Activitatea cu publicul este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop.

Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală.

Document necesar: certificat COVID

Activitatea în baruri, cluburi și discoteci

Activitățile sunt interzise

Săli de sport/fitness

Este perimisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană.

Document necesar: certificat COVID

Jocuri de noroc (operatori economici licențiați)

Activitatea este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală

Document necesar: certificat COVID

Activități recreative și sportive în aer liber

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună

Document necesar: certificat COVID

Piscine interioare

Accesul permis doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spaţiului

Document necesar: certificat COVID

Evenimente private - nunți, botezuri

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane

Document necesar: certificat COVID

Cinematografe, spectacole, concerte, festivaluri, alte evenimente culturale în aer liber

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului

Purtarea măștii de protecție obligatorie

Document necesar: certificat COVID

Competiții sportive în spaţii închise sau deschise (spectatori)

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului

Distanță de minimum 1 metru între persoane

Purtarea măștii de protecție

Document necesar: certificat COVID

Cursuri de instruire/workshop-uri pentru adulți

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului în interior sau exterior

Spațiu de minim 2 mp de persoană

Purtarea măștii de protecție

Document necesar: certificat COVID

Conferințe

Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală

Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului în interior sau exterior

Spațiu de minimum 2 mp de persoană

Purtarea măștii de protecție

Document necesar: certificat COVID

Măsurile intră în vigoare după constatarea incidentei cumulate a cazurilor de COVID-19 prin hotărâri ale CJSU, de la data si ora prevăzute în aceste hotărâri.

În acest moment, incidenta cumulată mai mare de 7,5/1.000, constatată prin hotărâri ale CJSU Brasov, este în localitățile: Sânpetru, Rupea, Tărlungeni, Brașov și Bunești

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: