04
Sâm, Mai

Eveniment

Pentru sesiunea de admitere din toamnă, la Universitatea Transilvania din Brașov sunt disponibile peste 2.000 de locuri la programele de licență, dintre care aproape 600 finanțate de la buget, alte 90 de locuri destinate candidaților speciali (rromi, români de pretutindeni, absolvenți de licee din mediul rural) și aproximativ 1500 de locuri în regim cu taxă.

În plus, față de locurile la zi se adaugă și cele aproximativ 560 de locuri, la învățământ la distanță și cu frecvență redusă.

Cele mai multe locuri libere la învățământ cu frecvență sunt la facultățile de Inginerie tehnologică și Management industrial (322 locuri), Litere (294 locuri) și Design de produs și Mediu (272 locuri).

La polul opus, cu cele mai puține locuri disponibile pentru sesiunea de admitere din septembrie, sunt Facultățile de Construcții (12 locuri), Psihologie și Științele educației (19 locuri) și Muzică (20 locuri). La Facultatea de Medicină s-au ocupat toate locurile din prima sesiune de admitere.

Și la programele de masterat, la învățământ cu frecvență, sunt disponibile peste 1.800 de locuri, dintre care peste 421 sunt finanțate de la buget. Tot la masterat sunt disponibile încă 98 de locuri, la învățământ cu frecvență redusă. 

Sesiunea a doua de admitere pentru anul universitar 2021-2022 se va încheia în 11 septembrie. Admiterea la programele de licență constă într-un concurs de dosare. Excepții sunt la Facultățile de Muzică și Educație Fizică și sporturi montane unde sunt prevăzute probe de examen.

Taxa de înscriere este de 200 de lei pentru toate facultățile.

Afișarea rezultatelor finale se va face în 15 septembrie.

Toate detaliile privind admiterea la Universitatea Transilvania din Brașov se găsesc pe admitere.unitbv.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: