21
Mar, Mai

sursă foto: Fanatik.ro

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 01 februarie 2021, în jurul orei 17.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 ani, din județul Tulcea, care conducea un autovehicul pe DN1E, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. La data de 01 februarie 2021, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Centru Universitar au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, din județul Prahova, care conducea un autovehicul pe strada Bisericii Române din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

3. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 01 februarie 2021, în jurul orei 18.00, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 41 ani, care conducea un autovehicul pe DN73, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,29 mg/l alcool pur.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

4. La data de 01 februarie 2021, în jurul orei 18.40, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Hălchiu din județul Brașov, în care au fost implicate trei autovehicule.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Cu ocazia verificărilor documentelor personale și ale autovehiculelor conduse în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că, unul dintre cei trei conducători auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 40 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: