02
Joi, Mai

Eveniment

Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 07:00.

,,La data de 17 noiembrie, în jurul orei 07:00, Poliția Municipiului Brașov - Secția 4 Poliție,  a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană de sex  feminin s-ar fi precipitat de la fereastra locuinței sale, situată la etajul 6 al imobilului de domiciliu.

Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul.

Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la S.J.M.L. din Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.”, a explicat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: